Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică. Cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

Ghidul de finantare AFM il gasiti aici.

Lista cu auditori energetici o gasiti aici

Il reprezintă acordarea finanţării nerambursabile din Fondul pentru mediu în vederea efectuării de lucrări destinate creşterii eficienţei energetice în locuinţele unifamiliale. Prin intermediul programului al cărui buget total este de 430 de milioane de lei, 9.000 de proprietari îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele. Aceștia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin AFM. Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.

este persoană fizică cu domiciliul în România;

este proprietar/coproprietar al imobilului-construcţie pentru care solicită finanţare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de producere a energiei din surse regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul-construcţie, solicitantul este proprietar/ coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în situaţia în care sistemul se amplasează pe teren, solicitantul trebuie să fie proprietar/coproprietar/să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;

are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum rezultă din cererea de finanţare, în situaţia în care imobilul pe care se implementează proiectul este deţinut în coproprietate;

imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini (de exemplu: locaţiunea, comodatul, promisiunea de vânzare-cumpărare, cesiunea de creanţă, sechestrul etc.) în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

solicitantul şi coproprietarii pot depune o singură cerere de finanţare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulţi coproprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanţare, cererea de finanţare va fi depusă doar de către unul dintre aceştia;

nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanţare;

îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici;

nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Sunt considerate eligibile achiziţia, montajul şi execuţia lucrărilor, precum şi cheltuielile incluse în acestea, pentru următoarele cheltuieli:

cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind:

  • înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv montarea de grile higroreglabile;
  • izolarea termică a elementelor de construcţie exterioare opace (pereţi exteriori, terase, învelitoarea şarpantei şi alte elemente similare);
  • izolarea termică a planşeului peste sol şi/sau peste ultimul nivel al clădirii;

 

cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire şi de preparare şi utilizare a apei calde de consum:

  • cazane cu condensare; pompe de căldură, cu excepţia aparatelor de tip aer-aer (aparate de condiţionare a aerului);
  • panouri solare termice, inclusiv sistemele de stocare a energiei termice;
  • sisteme de microcogenerare pe gaz natural, pe biogaz, precum şi cele bazate pe gazificarea deşeurilor menajere (resturi alimentare, dejecţii animaliere şi umane etc.) şi nemenajere din locuinţele unifamiliale (resturi lemnoase, peleţi de natură lemnoasă, peleţi de natură agricolă);
  • sisteme de încălzire/răcire cu schimbare de fază;
  • sisteme de producere a biogazului din deşeuri menajere organice generate de locuinţele unifamiliale;
  • izolarea termică a conductelor de distribuţie şi a unităţilor de acumulare;
  • dotarea cu dispozitive de reglare pentru încălzirea şi prepararea apei calde de consum;
  • dotarea, înlocuirea, reabilitarea componentelor instalaţiei interioare (corpuri de încălzire, încălzire prin pardoseală, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură şi alte elemente similare din componenţa instalaţiei de încălzire şi preparare a apei calde de consum);
  • programatoare orare pentru comanda instalaţiilor de încălzire şi răcire;
    cheltuielile pentru achiziţionarea şi montarea de sisteme centralizate de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii, cu o eficienţă de minimum 75%, inclusiv programatoare orare pentru comanda instalaţiilor de ventilare;

 

cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii; acestea pot consta în:

  • înlocuirea corpurilor şi/sau surselor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;
  • utilizarea senzorilor de mişcare/prezenţă, acolo unde aceştia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) şi dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat, inclusiv programatoare orare;
    cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele, rulouri etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

 

cheltuieli aferente altor intervenţii ocazionate de implementarea măsurilor menţionate la lit. a)-e):

  • creşterea etanşeităţii la aer a anvelopei clădirii şi la montarea tâmplăriei termoizolante;
  • asigurarea continuităţii stratului etanş la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii;
  • repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
  • demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
  • refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
  • repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;

 

cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanţă energetică şi efectuarea auditului energetic înainte de intervenţie şi elaborarea raportului de implementare după intervenţie, realizate de un auditor energetic pentru clădiri atestat; Autoritatea finanţează pentru toate aceste cheltuieli până la 2.500 lei, inclusiv TVA.

Cheltuielile pentru activităţile realizate în regie proprie, precum şi toate cheltuielile care nu se regăsesc la alin. (1) nu sunt eligibile.

Sunt considerate cheltuieli eligibile doar cheltuielile efectuate după aprobarea proiectului şi publicarea rezultatului potrivit prevederilor art. 19, cu excepţia cheltuielilor cu obţinerea certificatului de performanţă energetică şi cu auditul energetic, efectuate înainte de intervenţie, dar nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicaţia informatică.

Cheltuielile efectuate pentru achiziţia de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziţionate sunt noi.

Icynene România